Peste 300 de elefanţi au murit în Sri Lanka anul trecut
Un număr record de elefanți – 361 – au murit în Sri Lanka în 2019, spun grupurile ecologiste și este cea mai mare cifră de decese de elefanți de când Sri Lanka a devenit independentă în 1948. Majoritatea au fost uciși de oameni.
În Sri Lanka se estimează că ar exista 7.500 de elefanți sălbatici. Uciderea lor este ilegală, dar animalele ajung adesea în conflict cu comunitățile rurale. Elefanții sunt venerati în Sri Lanka, dar unii fermieri îi consideră dăunători. Sajeewa Chamikara, ecologistă a Mișcării pentru Reforma Terestră și Agricolă, a declarat pentru BBC că aproximativ 85% din decesele de elefant anul trecut ar fi fost cauzate de activitatea umană. El a spus că comunitățile au folosit garduri electrice, otravă și explozibili ascunși în hrană pentru uciderea animalelor. În septembrie, oficialii au spus că suspectează că șapte elefanți găsiți morți într-o fântână ar fi fost otrăviți de localnici din cauză că le-ar fi distrus culturile. Editorul BBC World Service, Anbarasan Ethirajan, din Asia de Sud, spune că extinderea satelor și fermelor din Sri Lanka a contribuit la diminuarea aprovizionării cu hrană și apă pentru animale. Oficialii au promis că vor lucra pentru soluționarea conflictului, punând garduri între habitatele elefantelor și comunitățile rurale.
Dar Chamikara a spus că guvernul trebuie să facă mai mult pentru îmbunătățirea calității ariilor protejate, precum abordarea problemei plantelor invazive care cresc pe pajiștile care până acum hrăneau elefanții. “Planul nostru de dezvoltare nu este unul ecologic. Avem nevoie de un plan de dezvoltare durabilă”, a spus el. Trenurile sunt responsabile pentru uciderea câtorva elefanți sălbatici în timpul migrației lor. Alții mor din cauze naturale, a spus el. Zeci de elefanți sunt ținuți în captivitate în Sri Lanka pentru a obține venituri din turism, în timp ce alții sunt nevoiți să presteze artistic la festivalurile locale.