Peste 30.000 de persoane sunt aşteptate la proteste în Moscova
Peste 30 de mii de persoane sunt aşteptate să participe, astăzi, la Moscova, la un protest de amploare, organizat de opoziţia rusă. Oamenii contestă rezultatele alegerilor parlamentare din 4 decembrie şi spun că acestea au fost fraudate.
Pregătirile pentru protestul ce urmează să se desfăşoare astăzi au început încă de vineri, când zeci de oameni s-au adunat în centrul capitalei ruse pentru a împărţi panglici albe. Potrivit organizatorilor, acestea subliniază caracterul paşnic al manifestaţiilor.
Reprezentanţii partidului de opoziţie "Iabloko" susţin că sunt printre victimele fraudelor care ar fi fost înregistrate la alegerile parlamentare din 4 decembrie. Liderul formaţiunii, Serghei Mitrohin, a declarat că sprijină protestatarii, dar avertizează că manifestaţiile ar putea degenera în violenţe, mai ales după ce premierul Putin a acuzat Statele Unite că ar fi organizat protestele.
Vineri, Comisia Electorală Centrală de la Moscova a validat alegerile parlamentare din Rusia. Mai mult, reprezentanţii CEC au anunţat şi rezultalele finale, potrivit cărora partidul "Rusia Unită" a obţinut 238 de mandate în Duma de Stat din totalul de 450.