Peste 31.000 de pastile de yaba, cunoscute ca "drogul nebuniei", confiscate de poliţia italiană
Peste 31.000 de pastile de yaba, cunoscute ca 'drogul nebuniei', au fost confiscate într-o amplă operaţiune în Italia, a anunţat poliţia, scrie agerpres.ro.
Raidul a avut loc săptămâna trecută, dar a fost făcut public abia luni de Carabinieri pe contul de Twitter, precizându-se că ar fi "una dintre cele mai mari capturi de acest drog periculos".
Pastilele, vândute în rândul comunităţii bengali, au fost confiscate la Roma în urma unei investigaţii care a început în zona Veneţiei, a precizat pentru DPA Emanuele Spiller, ofiţer din cadrul Carabinieri Veneţia.
Pastilele yaba sunt un amestec de metamfetamină şi cafeină şi sunt populare în sud-estul Asiei.
Conform Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate, UNODC, "consumatorii au parte de o 'explozie' de energie, urmată de o activitate sporită, de un apetit scăzut şi de un sentiment general de fericire. Odată ce efectele dispar, consumatorul 'se prăbuşeşte' şi experimentează perioade lungi de somn şi depresie".
UNODC atrage de asemenea atenţia că "dozele excesive pot duce la convulsii, la atacuri de apoplexie şi la moarte cauzată de sufocare, atac cerebral sau atac cardiac. Drogul poate declanşa un comportament agresiv şi violent, dar şi tulburări psihiatrice".