Peste 400 de activiști din Partidul Democrat s-au întâlnit azi cu președintele Parlamentului. Ce le-a spus Igor Corman
Organizația municipală PDM Chișinău a dat startul întâlnirilor cu reprezentanții Partidului Democrat în Parlament și Guvern. Primul invitat al democraților din municipiul Chișinău a fost președintele Parlamentului, Igor Corman, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova.
Evenimentul a reunit circa 400 de activiști de partid. Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări și să afle opinia oficialului despre evoluțiile de ultimă oră din țară. Discuția s-a axat şi pe Summitul de la Vilnius, în cadrul căruia Republica Moldova urmează să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Potrivit lui Igor Corman, Partidul Democrat a jucat un rol decisiv în atingerea acestui obiectiv, dar tratează cu realism ceea ce va urma după parafarea și semnarea documentului.
"Una dintre așteptările noastre, pe termen scurt, este liberalizarea regimului de vize și avem șanse mari să obținem acest lucru în 2014. Dialogul cu Uniunea Europeanăeste foarte important, dar și mai importante sunt realizările pe care trebuie să le obținem în țară. Transformările începute în ultima perioadă - reformarea justiției, a procuraturii, trebuie duse la bun sfârșit, pentru că anume aici se ascund principalele probleme”, a declarat președintele Parlamentului.
Președintele PDM Chișinău, Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, a declarat că Organizația municipală este alta decât în 2011, când formațiunea a înregistrat un rezultat modest în capitală. “Avem 262 organizații primare, adică o acoperire de 100% în Chișinău. Reprezentăm partidul în mediul celor mai avizați și conștienți alegători, de aceea, sarcinile care stau în fața noastră trebuie să fie realizate de o manieră exemplară. Comunicarea este, de astăzi, cuvântul cheie pentru Organizația municipală. Comunicarea și dedicația în muncă ne vor permite să atingem rezultatele propuse”, a menționat Pavel Filip.
Întâlnirile cu miniștrii, deputații și alți factori de decizie, delegați de partid în Guvern și Parlament, vor fi organizate cu regularitate. La următoarea reuniune este așteptat președintele formațiunii, Marian Lupu.