Peste 50 de milioane de iranieni sunt chemaţi la urne să aleagă un nou preşedinte
Iranul îşi alege astăzi cel de-al 17-lea preşedinte, a doua ca importanţă persoană în stat, după conducătorul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Scrutinul prezidenţial pune capăt erei lui Mahmoud Ahmadinejad şi aduce în lumina reflectoarelor procesele democratice din această ţară musulmană.
Peste 50 de milioane de iranieni sunt chemaţi la urne să aleagă un nou preşedinte, în condiţiile în care Mahmoud Ahmadinejad nu mai poate candida pentru un al treilea mandat prezidenţial. Iniţial, în cursa prezidenţială s-au înscris 680 de persoane, dar numai şase dintre ele au fost admise la scrutin.
Printre cei excluşi de către Consiliul Gardienilor se numără şi candidatul susţinut de Ahmadinejad, dar şi un fost preşedinte al ţării. Toţi candidaţii rămaşi în cursa electorală sprijină ambiţiile nucleare ale Iranului şi sunt sub influenţa celei mai importante figuri politice şi religioase a ţării, liderul suprem. Anume ayatollahul Ali Kamenei ia decizii-cheie privind politica externă, precum şi programul nuclear al ţării. Printre favoriţii scrutinului este negociatorul privind dosarul nuclear al Iranului, Saeed Jalili, singurul care apără politica externă actuală a Teheranului.
"În condiţiile politicilor externe şi internaţionale, noi vrem să extindem influenţa Islamului în lume şi să rezistăm puterilor hegemonice", a declarat candidatul la alegeri Saeed Jalili.
Creditat cu şanse mari în sondaje este şi fostul primar al Teheranului, Mohammad Baqer Qalibaf, care preferă să se concentreze mai multe pe economia ţării. Precedentul scrutin, din 2009, a fost marcat de proteste violenţe. Atunci, mii de oameni au ieşit în stradă, acuzând autorităţile de fraudă în favoarea lui Mahmoud Ahmadinejad.
- Alegeri parlamentare în Cuba: Niciun partid din opoziţie nu a fost lăsat să participe la scrutin
- Alegeri în Italia. 47 de milioane de oameni sunt aşteptaţi la urne
- Venezuela, primele alegeri prezidenţiale, după moartea lui Chavez. 15 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne
- RECORD în Iran: Aproape 700 de politicieni luptă pentru fotoliul de preşedinte