Peste 500 de agricultori se întrunesc, astăzi, pentru a face totalurile anului agricol 2010
Embed:
Peste 500 de agricultori sunt aşteptaţi astăzi la Palatul Naţional unde va avea loc un forum al lucrătorilor din domeniu. Fermierii se întrunesc pentru a face totalurile anului agricol 2010, dar şi o retrospectivă a problemelor din sector.
La eveniment vor participa şi liderii Alianţei de guvernare - Mihai Ghimpu, Vlad Filat şi Marian Lupu. Cei mai buni fermieri ai anului vor fi premiaţi de preşedintele interimar al ţării cu ordinul Republicii.
În agricultură activează aproape 400 de mii de muncitori, iar salariul mediu lunar al unui lucrător agricol este de 1839 de lei. Producţia agricolă din acest an a înregistrat o creştere de aproape 10 la sută faţă de primele zece luni ale anului trecut şi a constituit aproximativ 11,5 milioane de lei.