Peste 500 de kg de deşeuri electrice au fost colectate de la chişinăuieni. "O facem pentru copii, pentru viitor"
Peste 500 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electrocasnice au fost colectate, astăzi, de la locuitorii capitalei. Este vorba despre televizoare, calculatoare, dar şi alte aparate uzate, care prezintă pericol pentru mediu şi sănătatea oamenilor. Deşeurile vor fi transportate la fabrica de reciclare din Buzău, România.
Campania a fost organizată de Asociaţia pentru Reciclarea Deşeurilor. Membrii acesteia spun că gunoiul electronic este de 10 ori mai periculos decât cel menajer şi îi îndeamnă pe oamenii să nu-l arunce la întâmplare.
"Deşeurile electrice şi electronice conţin metale grele. Sunt toxice pentru sănătate, pentru că pot crea deficienţe respiratorii şi pot provoca chiar şi cancer", a declarat directorul de poiect, Asociaţia pentru Reciclarea Deşeurilor, Victor Cazac.
Oamenii care au răspuns îndemnului regretă că în ţara noastră nu există o fabrică de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice.
"Întotdeauna m-a îngrijorat acest fapt, că nu am unde să le arunc. Şi acum că aceşti bravi băieţi au găsit o modalitate, am hotărât să profit de acest lucru şi să arunc deşeurile electronice din casă".
"Am adus foarte multe cabluri vechi, telefoane, aparate de fotografiat, căşti".
"E important pentru că trebuie să avem grijă de mediul înconjurător, şi să-i încurajăm şi pe alţii să o facă, pentru că o facem pentru copii, pentru viitor".
Acum două săptămâni, Asociaţia a colectat 15 tone de deşeuri de la zece întreprinderi din capitală. Iniţiatorii proiectului îşi doresc să extindă campania "Marea Debarasare" la nivel naţional.