Peste 500 de specii de plante au dispărut în ultimii 250 de ani
foto: ordineazilei.ro
Peste 500 de specii de plante au dispărut în ultimii 250 de ani - mai mult decât dublul numărului de păsări, mamifere şi amfibieni înregistrate ca dispărute, potrivit unui nou studiu citat luni de Press Association, scrie agerpres.ro.
Cercetătorii de la Royal Botanic Gardens, Kew şi Universitatea din Stockholm au ajuns la această cifră după ce au efectuat o analiză globală a tuturor înregistrărilor de extincţie a plantelor.
Studiul, publicat în revista "Nature, Ecology &Evolution", a reunit date adunate de pe teren, din literatură şi ierbarii pentru a arăta câte specii de plante au dispărut, care sunt acestea, din ce zone au dispărut şi ce învăţăminte pot fi trase pentru a opri dispariţia lor.
Studiul a constatat că 571 de specii de plante au dispărut în ultimele două secole şi jumătate - de patru ori mai mult decât lista actuală a plantelor dispărute, scrie presa din România.