Peste 600 de cazuri de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID în Slovacia
Un total de 631 de cazuri de reacţii adverse la vaccinurile împotriva COVID-19 au fost raportate în Slovacia până în prezent, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Institutului pentru Controlul Medicamentelor (SUKL), Magdalena Jurkemikova, adăugând că Pfizer a trimis 19 informări, în timp ce restul au fost raportate de medici, farmacişti, alţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi pacienţi, relatează agenţia slovacă de presă TASR.
"Din totalul de cazuri, 32 au fost evaluate ca fiind grave, inclusiv un deces pe care l-am comunicat în trecut. Un număr de 627 de reacţii adverse s-au referit la vaccinări cu Comirnaty (produs de BioNTech Pfizer n.e.) şi patru la vaccinări anti-COVID-19 (cu ser) produs de Moderna", a spus Jurkemikova.
Potrivit oficialului slovac, marea majoritate a cazurilor s-au referit la reacţii adverse pe termen scurt care nu au fost grave. Acestea includ, de exemplu, durere la nivelul braţului, febră moderată până la mare, frisoane, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, slăbiciune, oboseală, greaţă şi alte probleme. Astfel de reacţii sunt de intensitate mică sau moderată şi dispar în câteva ore sau zile, a mai spus ea.
Printre reacţiile adverse grave raportate sunt reacţii alergice, leşin, tromboză şi reacţii anafilactice, a adăugat Jurkemikova.