Peste 6.000 de CD-uri și DVD-uri piratate au fost confiscate de poliţie (VIDEO)
Fabricau CD-uri şi DVD-uri cu softuri-pirat şi le puneau în vânzare în piețile din raioanele Glodeni, Făleşti şi Sîngerei. Este "afacerea" a şase tineri, cu vârstele cuprinse între 20 şi 30 de ani.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, activitatea celor şase persoane era gestionată de un locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 60 de ani. La domiciliul acestuia a fost găsită o linie clandestină de producere, copiere şi contrafacere a diferitor tipuri de CD-uri şi DVD-uri.
De asemenea, au fost găsite calculatoare şi echipamente, cu ajutorul cărora se piratau softuri și alte tipuri de informații.
În urma percheţiilor, oamenii legii au confiscat peste 6.000 de CD-uri și DVD-uri cu softuri-pirat. Prețul de piață a discurilor piratate se ridică la 420. 000 lei, însă dauna adusă proprietarilor drepturilor de autor este deosebit de mare, precizează MAI într-un comunicat de presă.
Poliția acumulează probele necesare pentru a trage la răspundere persoanele cercetate.