Peste 65 la sută din moldoveni sunt nemulţumiţi de situaţia economică din ţară
Fiecare al treilea moldovean consideră că are o situaţie economică mai proastă, decât acum un an. Acestea sunt rezultatele Barometrului Opiniei Publice, făcut public astăzi.
Potrivit datelor Barometrului, nemulţumirea populaţiei faţă de situaţia economică în Moldova şi nivelul de trai este în creştere, comparativ cu anul trecut. Astfel, 64 la sută dintre respondenţi spun că lucrurile în Moldova merg într-o direcţie greşită şi doar 21 la sută cred că această direcţie este una bună.
De asemenea, numai cinci la sută dintre moldoveni se declară mulţumiţi de situaţia economică din ţară, comparativ cu opt la sută în luna noiembrie 2009. Potrivit sondajului, peste 65 la sută dintre cei chestionaţi s-au declarat nemulţumiţi de actuala stare a economiei.
La întrebarea dacă sunt mulţumiţi de nivelul lor de trai, numai 20 la sută din cei chestionaţi au răspuns afirmativ, în creştere cu trei la sută faţă de luna noiembrie a anului trecut. În aprilie 2010, 44 la sută din cetăţeni s-au declarat nemulţumiţi de nivelul lor de trai. Majoritatea respondenţilor a declarat că nemulţumirile sunt legate de insuficienţa banilor şi de situaţia politică din ţară.