Peste 70% dintre aplicaţiile pe care le ai pe telefon îţi vând datele personale
Peste 70% dintre aplicaţiile de pe telefoanele mobile vând datele colectate către terţe firme. Astfel datele personale ajung la cine plăteşte mai bine şi pot fi o adevărată mină de aur pentru companii precum Google sau Facebook. Este o industrie de multe miliarde de dolari, iar legislaţia deficitară din acest domeniu şi în acelaşi timp activitatea de multe ori în umbră a colecţionarilor de date, permit ca datele personale să facă ocolul globului, scrie Digi24.ro.
Din 10 aplicaţii instalate pe un telefon mobil, 7 colectează datele personale şi le livrează mai departe, conform unui studiu al grupului academic Haytack Project, care a analizat timp de doi ani peste 5000 de aplicaţii, instalate pe telefoane din diferite regiuni ale lumii.
De multe ori aplicaţiile cer accesul la date personale şi la diferite funcţii ale telefonului. Spre exemplu, GPS-ul, folosit în Google Maps, cere acces la localizare. Studiul relevă, că după ce aplicaţiile au primit acceptul, în 70% dintre cazuri, datele au fost colectate pe diferite servere, la care au avut acces alte companii decât cele implicate. Aproape 600 companii vânează utilizatorii, printre care Google, Facebook, Yahoo sau Verizon.
Google poate ajunge în posesia datelor unor utilizatori care nici măcar nu au instalate pe telefoanele lor serviciile furnizate de grup. Aceste informaţii se adaugă celor colectate prin propriile aplicaţii. Totul cu scopul de a livrara reclame cât mai relevante, în condiţiile în care se cheltuiesc anual zeci de miliarde de dolari pentru campanii online de publicitate. În aceste condiţii, utilizatorul pierde controlul asupra datelor sale, o dată ce le-a permis aplicaţiilor instalate accesul la aceste informaţii.
Pe de altă parte, aproape 60% din datele personale colectate au ajuns să fie procesate în diferite colţuri ale lumii.
Cu toate că nu au apărut informaţii cu privire la sumele plătite pentru aceste informaţii, aşa-numiţii brokeri de date personale ajung uneori la tranzacţii uriaşe. Este şi cazul Acxiom, din Statele Unite care a colectat informaţii de la nu mai puţin de 200 milioane americani.
Îngrijorările privind protecţia datelor personale au crescut în ultimul timp, după ce companii precum Google au intrat din ce în ce mai mult în viaţa personală a utilizatorilor. Recent, compania americană a anunţat că vrea să folosească inclusiv informaţii colectate prin intermediul cardurile de credit ale americanilor.
- Google a dezvoltat autoturismul viitorului: zboară şi poate ateriza şi pe apă
- Google ar putea lansa un headset VR de sine stătător
- #realIT. Cele mai importante noutăți prezentate de Google: Google Lens, Android GO și Assistant pe iOS
- Google Play poate opri accesul la anumite aplicaţii pentru dispozitivele echipate cu versiuni Android root-ate
- Suma fabuloasă primită de la Google de studentul care a deţinut domeniul google.com pentru 1 minut
- Google te ajută să-ți găsești mai ușor datele personale pe cel mai mare motor de căutare