Peste 700 de absolvenţi au depus Juramântul lui Hipocrate
Peste 700 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au depus Juramântul lui Hipocrate. Au scăpat de studii, dar acum se confruntă cu problema locurilor de muncă prost plătite. Ministrul Sănătăţii promite tinerilor specialiştii salarii mai mari, în special dacă vor merge să muncească la sate. Puţini absolvenţi însă consideră această ofertă avantajoasă.
Absolvenţii spun că sunt bucuroşi că au devenit, în sfârşit, medici, după atâţea ani de studii. Ei însă nu prea ştiu cum se vor descurca mai departe cu salariile mici pe care le vor primi în calitate de tineri specialişti.
Ministrul Sănătăţii le promite tinerilor specialiştii majorări de salarii şi condiţii mai bune de muncă. "Pentru promoţia respectivă propunem modernizarea locurilor de lucru. Se propune ca medicii care vor pleca să lucreze în localităţile rurale şi în centrele raionale vor avea un salariu mai atractiv", a spus ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi.
Astfel, potrivit Ministerului Sănătăţii, de la 1 iulie, salariile medicilor se vor majora cu 10 la sută, iar lefurile celor din localităţile rurale urmează să ajungă până la 10 mii de lei. Anul trecut, aproape 500 de tineri au absolvit Universitatea de Medicină, însă mai mult de jumătate dintre ei nu lucrează în domeniu.
- Au învăţat în SUA, dar preferă să lucreze în Moldova AFLĂ DETALII
- "Taberele de la Vadul lui Vodă întrunesc toate condiţiile pentru cazarea copiilor"
- Salarii mai mari pentru medicii din zonele rurale
- Începând de astăzi, absolvenţii gimnaziilor pot depune actele în colegii şi şcoli profesionale
- Absolvenţii au început să-şi perfecteze actele pentru o bursă peste hotare