Peste 80% dintre ucraineni sunt împotriva cedării de teritorii în schimbul unui acord de pace cu invadatorii
O majoritate covârșitoare a ucrainenilor, peste 80%, se declară împotriva oricăror concesii teritoriale în favoarea invadatorilor ruși în schimbul unui acord de pace, potrivit unui sondaj publicat, marți, de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev.
În timp ce 82% dintre persoanele chestionate consideră că în niciun caz nu ar trebui făcute concesii de această natură chiar şi cu riscul prelungirii războiului, 10% cred că se poate „renunţa” la unele teritori” pentru a se ajunge la pace mai rapid sau pentru a păstra independenţa Ucrainei, potrivit sondajului, citat de Agerpres și Digi24.
Procentul variază însă în funcţie de regiune, iar în estul ţării, scena unor lupte intense, 68% dintre cei intervievaţi se opun cedării de teritorii, în timp ce 19% susţin această posibilitate.
Sociologii ucraineni subliniază că dintre persoanele care locuiesc în teritoriile ocupate de armata rusă după începutul agresiunii militare din 24 februarie, 77% sunt împotriva concesiilor teritoriale, în timp ce 18% se exprimă pentru o astfel de posibilitate.
Dintre persoanele care au fugit din teritoriile ocupate după începerea războiului declanşat de Rusia, doar 5% sunt în favoarea concesiilor teritoriale.
Sondajul, realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.000 de persoane - toate cu reşedinţa în teritoriile controlate de Ucraina înainte de 24 februarie, cu excepţia peninsulei Crimeea şi a unei părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk - a fost desfăşurat între 13 şi 15 mai, conform sursei citate.