Peste opt miliarde de lei, transferate în bugetele locale. Ce oraşe vor beneficia de cei mai mulţi bani
Peste opt miliarde de lei din caznaua statului vor fi transferate anul viitor în bugetele locale. Prevederea se regăsește în politica bugetar-fiscală pentru anul 2017. De cei mai mulţi bani vor beneficia municipiul Chişinău şi autonomia găgăuză. La cealaltă extremă se află raionul Basarabeasca.
Potrivit bugetului de stat pentru 2017, pentru municipiul Chişinău vor fi alocate 1,6 miliarde de lei.
Peste 330 de milioane de lei vor merge în bugetul autonomiei găgăuze.
Către bugetul raionului Cahul vor fi transferate 295 de milioane de lei, iar cu patru milioane mai puţin vor ajunge la Ungheni.
Alte 280 de milioane vor fi alocate raionului Orhei.
Banii sunt destinaţi, în mare parte, învăţământului preşcolar, primar şi secundar, dar și pentru plata indemnizaţiilor la adoptarea unui copil, precum şi pentru alte servicii sociale.
De cealaltă parte, cei mai puţin bani, mai exact 63 de milioane de lei, sunt destinaţi raionului Basarabeasca.
98 milioane de lei din caznaua statului vor fi transferate la Donduşeni, iar 110 milioane - către raionul Ocniţa.
Proiectul prevede şi alocarea a câte 117 milioane de lei raioanelor Şoldăneşti şi Dubăsari.
Autorii documentului au ținut cont, la distribuirea banilor, de numărul locuitorilor şi suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale.
- Proiectul Legii bugetului pentru 2017, aprobat de Guvern. Ce domenii vor primi mai mulţi bani (VIDEO)
- Guvernul a aprobat proiectul legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017
- Procesul de privatizare parţială a acțiunilor Rosneft, finalizat. Câţi bani au intrat în bugetul Rusiei
- Peste UN MILIARD de lei, pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare regională
- Un antreprenor, care a prejudiciat statul cu aproape UN MILION DE LEI, va apărea pe banca acuzaţilor
- APROBAT de Guvern! Primăriile vor primi bani pentru reparaţia drumurilor