Peste un milion de greci vor intra astăzi în a patra grevă generală
Cele mai mari sindicate elene organizează cea de a patra grevă generală. La protest sunt aşteptaţi să participe aproape 370.000 de funcţionari publici şi aproape un milion de membri ai celui mai mare sindicat din Grecia. Oamenii vor protesta faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern în schimbul împrumutului primit din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional.
Transportul în oraşe va fi oprit, navele vor rămâne ancorate în porturi, iar trenurile nu vor pleca din depouri, doar traficul aerian se va desfăşura în regim normal.
Amintim că ultimul protest organizat în Grecia s-a soldat cu moartea a trei persoane, care se aflau într-o bancă incendiată de manifestanţi în centrul Atenei.
Grecia este într-o situaţie financiară extrem de dificilă, dupa ce deficitul bugetar a ajuns în 2009, la 13 la sută, iar şomajul la peste 12 la sută. Guvernul elen a fost nevoit astfel să reducă salariile bugetarilor și să crească vârsta de pensionare a populației.