Petra Kvitova a câştigat Turmeul Campioanelor de la Istabul, după ce a învins-o pe Azarenka
Petra Kvitova a câştigat, în premieră, Turneul Campioanelor desfăşurat la Istanbul, chiar la prima participare la această competiţie. Jucătoarea din Cehia a învins-o în finală pe Victoria Azarenka din Belarus, scor 7-5, 4-6, 6-3.
Kvitova a învins-o în finală pe Victoria Azarenka din Belarus. Cehoaica a început tare partida şi în primul set conducea deja cu 5-0. După ce a fost incredibil egalată la 5, Kvitova a reuşit să revină în joc şi să câştige primul set cu 7-5.
Azarenka a dominat al doilea set pe care l-a câştigat cu 6-4, însă în setul decisiv mai bună s-a arătat a fi Kvitova, care s-a impus cu cu 6-3.
Numărul trei în clasamentul WTA, Kvitova s-a impus în acest an la Wimbledon, în timp ce la Turneul Campioanelor a obţinut victorii în toate meciurile disputate. Competiţia găzduită de Istanbul a avut premii totale în valoare de 4,9 milioane de dolari, iar Kvitova a încasat 1,75 milioane de dolari şi o mie 500 de puncte, cu care are mari şanse să urce pe locul al doilea în clasamentul mondial.
- Petra Kvitova a încheiat pe primul loc Grupa Roşie a Turneului Campioanelor de la Istanbul
- Petra Kvitova şi Viktoria Azarenka vor juca finala la Turneul Campioanelor
- Vera Zvonareva nu va juca în finala Cupei Federaţiei cu Cehia din cauza unei accidentări
- Kvitova s-a calificat în optimi după ce Kirilenko a abandonat competiţia