Petre Tobă şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne al României
Petre Tobă a demisionat din funcţia de ministru de Interne, scrie digi24.ro.
ACTUALIZARE 20.00. Premierul Dacian Cioloş anunţă că a acceptat demisia lui Petre Tobă şi că până luni va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire a acestuia. Tobă şi-a anunţat demisia, în condiţiile în care DNA a cerut începerea urmăririi penale pentru acuzaţia de favorizarea făptuitorului în dosarul DIPI.
"Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat demisia domnului Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Până luni 5 septembrie, Premierul va înainta Preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire la conducerea Ministerului Afacerilor interne", potrivit unui comunicat al Guvernului.
„Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate "secret de stat"”, a afirmat el, într-un comunicat.
DNA a cerut urmărirea penală a ministrului de Interne Petre Tobă. Acesta este acuzat de favorizarea infractorului şi este primul ocupant al acestei demnităţi care intră în atenţia procurorilor în timpul funcţiei. Petre Tobă este suspectat de procurori că ar fi încercat să pună piedici anchetei DNA în dosarul în care sunt cercetaţi 24 de angajaţi ai Serviciului Secret al Ministerului de Interne, prin refuzul de a declasifica acte legate de achiziţiile DIPI. Din banii serviciului secret al Ministerului de Interne s-au cumpărat căsuţe de păpuşi, tobogane, jocuri darts, cărţi de joc sau benzi de alergare.
Preşedintele României va decide dacă permite procurorilor să înceapă anchetarea ministrului Internelor.
După anunţul DNA, Dacian Cioloş a declarat că mai bine pentru guvern ar fi ca Petre Tobă să plece.