Petreci mult timp în fața calculatorului? Află cum să-ţi protejezi sănătatea
Dacă ai un job care implică statul în fața calculatorului majoritatea orelor petrecute la birou, atunci trebuie să ții cont de niște sfaturi, înainte de a-ți fi afectată sănătatea, scrie clickpentrufemei.ro.
Iată câteva sfaturi pentru ca statul în fața calculatorului să nu te afecteze:
1. Calculatorul să fie la același nivel cu ochii
Dacă calculatorul este așezat direct pe birou, este bine. Dar dacă nu este, ci este pus pe ceva mai sus, pe unitate, atunci trebuie să-l dai jos. Potrivit doctorului Jim Sheedy, calculatorul trebuie să fie la același nivel cu ochii. Aceștia sunt sensibili și se obosesc mai mult atunci când nu sunt la același nivel.
2. Postura pe scaun
Majoritatea celor care petrec mult timp în fața calculatorului, de obicei, nu au o postură corectă. Aceasta duce deseori la apariția durerilor de spate și deformarea coloanei vertebrale. Trebuie să stai cu spatele lipit de scaun și coloana vertebrală să fie dreaptă. În plus, cei mai mulți stau aproape de ecranul calculatorului, ceea ce înseamnă că mușchii gâtului sunt suprasolicitați și este prezentă o presiunea asupra lor, dar și asupra coloanei. De aceea, este recomandat să stăm cu capul drept și spatele lipit de scaun pentru a menține un nivel echilibrat.
3. Ridică-te de pe scaun mai des
Majoritatea locurilor de muncă implică statul pe scaun sau statul în picioare. În cazul statului pe scaun, este recomandat ca la fiecare oră să se facă o pauză de cel puțin 5 minute, timp în care te poți plimba pentru a pune în mișcare mușchii, și pentru a nu amorți. Dacă nu este făcută acea pauză scurtă, te vei obosi mai mult și vor începe să te doară articulațiile.
4. Mai multă mișcare
Încearcă să faci mai multă mișcare în fiecare zi. De aceea, sunt recomandate ședințele în care oamenii stau în picioare, sau au oferite mai multe spații de lucru, inclusiv birouri diferite, la care trebuie să se ducă. În plus, potrivit unui studiu, dacă o ședință este ținută în timp ce se stă în picioare, sunt arse mai mult de 100 de calorii.
5. Pauze scurte
În timp ce lucrezi, chiar dacă nu ai timp pentru că ai mult de lucru, încearcă să iei pauze scurte pentru a odihni ochii. În acest timp poți lua o gustare, verifica telefonul, sau pur și simplu, pentru a te relaxa. Pauzele sunt binevenite și stimulează funcțiile creierului.