Petrolul a câştigat Cupa României, după 18 ani de pauză
Cupa României a ajuns, anul acesta, la Ploieşti. Petrolul a câştigat primul trofeu după 18 ani de pauză, după ce s-a impus în finala Cupei, în faţa fostei campioane a României, CFR Cluj, scor 1-0. Victoria "lupilor galbeni" a provocat o adevărată isterie atât printre fani, dar şi în vestiare.
Atacantul african Jeremy Bokila le-a asigurat victoria prahovenilor, marcând singurul gol al meciului, în minutul 8. Bokila a preluat balonul cu genunchiul şi a tras la colţul lung. Antrenorul "lupilor galbeni", Cosmin Contra, suspendat după incidentele din timpul partidei cu Gaz Metan Mediaş, s-a putut bucurat doar din tribune de reuşita echipei sale.
CFR Cluj a încercat egalarea şi a ratat câteva ocazii bune în prima parte a meciului. Ardelenii au reuşit să marcheze în prelungiri, la ultima fază de joc, însă golul a fost anulat pentru o poziţie de offside.
Cele aproape 24 de mii de suporteri, dintre care marea majoritate erau de partea prahovenilor, au creat o atmosferă de nedescris pe Arena Naţională.