Petrom Moldova a scumpit carburanţii
Compania Petrom Moldova a scumpit astăzi, 3 mai, carburanţii în medie cu 30 de bani pentru un litru. Ca urmare, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costă 16 lei şi 43 bani, iar unul de motorină - 15 lei şi 89 de bani.
Noile preţuri la benzina arată în felul următor. Euro 100 a ajuns la 16 lei şi 89 de bani pentru un litru, faţă de 16 lei şi 59 de bani, preţul vechi. Benzina A95 costă astăzi 16 lei şi 43 de bani, în comparaţie cu 16 lei şi 13 bani preţul anterior. Un litru de benzină A92 valorează acum 15 lei şi 69 de bani, iar unul de motorină - 15 lei şi 89 de bani.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică spun că şi alte companii vor majora preţurile benzinei şi motorinei.
Amintim că ultima scumpire a carburanţilor a avut loc pe 8 aprilie. Compania Lukoil Moldova a majorat atunci preţul benzinei cu 40 de bani pe litru, iar motorina cu 50 de bani.
Prima scumpire din acest an a avut loc pe 16 ianuarie. Atunci, preţul motorinei a crescut cu 60 de bani, iar al benzinei - cu 40 de bani. Pe 20 februarie, carburanţii s-au scumpit din nou. De această dată, în medie, cu 50 de bani pe litru. Pe 14 martie, preţul motorinei şi cel al benzinei a crescut în medie cu 40 de bani pentru un litru.
Anul trecut, preţul benzinei a fost modificat de 8 ori şi a crescut de 6 ori, dar numai de două a fost micşorat. Pe parcursul anului 2010, benzina s-a scumit cu aproape 3 lei, iar motorina cu 2 lei. Cele mai mari scumpiri în 2010, au avut loc la sfârşitul anului.