Vă propunem un articol semnat de Petru Bogatu, publicat pe platforma de opinii, bloguri şi comentarii vox.publika.md.

Acum 72 de ani, la 2 august 1940, Stalin a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) ca instrument de asimilare, bolşevizare şi rusificare a elementului românesc din Basarabia. Remarcăm acest fapt tragic nu pentru a mai privi o dată înapoi cu mânie, ci pentru a consemna repercusiunile lui asupra prezentului.

Mitul călăului iubit

URSS e moartă de două decenii şi ceva, dar cauza ei trăieşte încă. Strigoii defunctului imperiu al răului colonizează încă minţile şi sufletele multora dintre contemporanii noştri. Ca orice produs eminamente propagandistic, moldovenismul întotdeauna s-a propagat printr-o serie de mituri false. Mai întâi, de sorginte ţaristă, iar mai apoi, sovietică. Este vorba, bineînţeles, de mitul naţiunii moldoveneşti distincte de cea românească, acesta fiind urmat de cel al limbii moldoveneşti diferite de limba română.

Cele două minciuni mari erau secundate de o puzderie de clişee ideologice însoţitoare: mitul înapoierii României în raport cu Rusia ţaristă şi cea sovietică; mitul caracterului socialist al naţiunii moldoveneşti; mitul elementului slav ca ferment al specificităţii limbii şi naţiunii moldoveneşti etc. Lipsite de orice suport cultural, toate acestea au degenerat rapid în prejudecăţi şi hachiţe de toată jalea.

Pe parcurs au apărut însă şi mituri noi care urmau să menţină aprins focul mocnind al moldovenismului primitiv. Unul dintre acestea e mitul rusofiliei.

Cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună se inoculează ideea că basarabenii sau, dacă vreţi, moldovenii dintre Prut şi Nistru sunt ataşaţi de propriul lor călău. Că ar fi bolnavi de sindromul Stockholm. Că i-ar iubi pe toţi ruşii laolaltă fără niciun discernământ. Că l-ar adora pe Putin ca ochii din cap. Că tânjesc după Siberia şi întreaga Eurasie.

Emil Ciobu, fostul consilier al lui Voronin, de exemplu, luând cuvântul recent la o reuniune de la Moscova pe tema conflictului transnistrean, susţinea cum că majoritatea populaţiei din Moldova are simpatii faţă de Rusia, lucru ce trebuie să încurajeze autorităţile de la Moscova să se implice mai activ în regiune. E clar, nu?

Proximitatea cu promiscuitatea

Mitul rusofiliei este invocat pentru a încuraja Moscova să-şi facă de cap în voie pe teritoriul Republicii Moldova. Pe această paradigmă propagandistică sunt centrate toate eforturile Kremlinului de a aduce Chişinăul înapoi pe linie, de a-l înregimenta din nou în angrenajul expansionist rusesc.

Mai mult, toate stratagemele de destabilizare a situaţiei politice la Chişinău, de rupere a echilibrului social prin nesupunere civică sau prin stimularea separatismului bălţean pornesc de la încrederea iluzorie că românii basarabeni s-au mancurtizat într-atâta încât sunt loviţi de o pasiune oarbă pentru tot ce e rusesc. Aiureli!

Românii basarabeni, oricum s-ar autoidentifica ei, nu-s nişte sadomasochişti. Cu toate că mulţi sunt spălaţi pe creier, conaţionalii noştri n-au înnebunit să se îndrăgostească de cei care i-au ocupat, înfometat, deportat, deznaţionalizat, persecutat şi desproprietărit. Degeaba se iluzionează fanii lui Putin.

E adevărat, încă nu am reuşit să ne îndepărtăm prea mult de perioada şi apucăturile opresiunii sovietice. Dar revanşarzii de la Kremlin nu trebuie să confunde proximitatea cu promiscuitatea.

Moldova nu e Rusia

Filoruşii noştri şi stăpânii acestora din Răsărit nu sunt originali. Greşeala lor o comiteau, bunăoară, şi unii valoni din Belgia. Ei credeau că îi vor domina pe flamanzi în toate condiţiile şi sub toate aspectele. De bună seamă, din punct de vedere cultural, flamanzii păreau o vreme subordonaţi de valonii francofoni care aveau în spate marea Franţă. Cei dintâi trebuia să înveţe franceza, să îşi însuşească de-a lungul deceniilor cultura şi conduita franceză. Valonii, în schimb, refuzau să le răspundă flamanzilor cu aceeaşi monedă. Nu voiau să cunoască flamanda, crezând că flamanzii îi vor iubi necondiţionat. N-a fost să fie. Deşi miroase de departe a parfum francez de cea mai înaltă probă, flamanzii i-au pus pe valoni la respect, delimitându-se de ei şi politic, şi economic.

Tot într-acolo se îndreaptă lucrurile şi la noi. Aveţi puţină răbdare. Rusofilia nu bate România. Aparenţele înşală. Generaţia nouă, dar şi cea medie în mare parte optează pentru Europa, pentru întoarcere la originile istorice, culturale şi etnice. Republica Moldova, parafrazându-l pe fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, nu este Rusia. Şi niciodată nu va fi.

Revanşarzii şi iredentiştii filoruşi, dar şi căpeteniile lor de la Kremlin au pierdut lupta, chiar dacă nu au aflat asta. Nu vă mai frământaţi degeaba! Nu umblaţi după potcoave de cai morţi. Timpul naţiunii celei mai privilegiate de care se bucura aici fosta metropolă a trecut pentru totdeauna. Davai, do svidania!