Petru Hadârcă: Pe scena politică se joacă teatru, şi se joacă fals
Politicul din Moldova s-a transformat într-o scenă de teatru, iar actorii acestei scene joacă fals. Este opinia actorului şi regizorului Petru Hadârcă, exprimată marţi la Fabrika. „A juca bine înseamnă să-l faci pe spectator să stea cu respiraţia oprită. Deocamdată alegătorul, în cazul dat, scârţâie pe scaun la tot ce se întâmplă pe scenă”, susţine Hadârcă.
Şi regizorul Mihai Fusu este de aceeaşi părere. „În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult de actori politici şi de scenă politică. Cred că cuvintele pe care le spun aceşti actori în mod normal nu le aparţin", precizează invitatul.
Pe de altă parte, regizorul Igor Cobileanskii crede că suntem preocupaţi mult prea mult de actori, când de fapt ar trebui să atragem atenţia la spectatori, care penalizează o regie proastă sau o interpretare greşită.