Peugeot 208 GTI - prima imagine care anunţă hot-hatch-ul francez
Peugeot a publicat astăzi un teaser care anunţă viitorul 208 GTI. Hot-hatch-ul se va folosi de cei 155 de cai putere oferiţi de motorul 1.6 THP al grupului PSA
Peugeot a publicat astăzi un teaser al viitorului 208 GTI. Este vorba despre modelul care îi va ajuta pe francezi să revină în segmentul hot-hatch-urilor, acolo unde nu au mai scris istorie de la începutul anilor '90, când impresionau publicul cu 205 GTI.
Imaginea publicată astăzi prezintă evacuarea cromată a viitorului model, care promite să şteargă cu buretele insuccesul predecesorilor săi, 206 GTI şi 207 GTI. Imaginea publicată de francezi pe Facebook nu a fost însoţită de alte informaţii, singurele indicii fiind mai multe speculaţii ale presei de specialitate.
Dacă ele sunt corect, ar trebui să vedem pe stradă un 208 GTI echipat cu motorul PSA de 1.6 litri THP, capabil să ofere 155 de cai putere. Deşi nu vorbim de resurse comparabile cu cele ale lui Mini Cooper JCW (211 cai putere) sau Citroen DS3 R (207 cai putere), 208 GTI va dispune de un bagaj suficient pentru a atrage publicul cu înclinaţii sportive.
Unitatea de 1.6 litri va fi asistată de o suspensie mult mai rigidă, un pachet de frâne noi, pneuri speciale şi un kit aerodinamic şi estetic nou, după cum o sugerează şi teaserul.