Pfizer vrea să-şi înregistreze vaccinul anti-COVID19 în Rusia
Pfizer are în vedere să-şi înregistreze vaccinul anti-COVID19 în Rusia, a anunţat marţi agenţia de presă rusă Tass, citând compania farmaceutică americană, relatează Reuters.
Rusia a înregistrat două vaccinuri anti-COVID19 pentru a fi utilizate în ţară, ambele dezvoltate de institute de cercetare ruseşti. Ele au fost folosite pentru a inocula peste un milion de persoane după lansarea de către Moscova a programului de vaccinare în masă luna trecută, au afirmat autorităţile ruse, scrie agerpres.ro.
"Pfizer are în vedere posibilitatea de a aplica pentru a înregistra vaccinul său candidat împotriva COVID-19 în Federaţia Rusă", a informat Tass citând compania într-un comunicat.
Pfizer, care a dezvoltat vaccinul împreună cu compania germană BioNTech, nu a dorit să facă declaraţii.
Luni, agenţia de ştiri rusă Interfax a citat Pfizer care a declarat că anul acesta va livra vaccinul său doar în ţările în care a semnat deja contracte la nivel guvernamental. Compania americană nu a semnat un contract de livrare cu Rusia.