Philipp Lahm, ales drept cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Bundesliga
Fotbalistul lui Bayern Munchen, Philipp Lahm a fost ales de presa sportivă germană drept cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Bundesliga.
Fundaşul, care a disputat ultimul său sezon pentru bavarezi înaintea retragerii, s-a clasat pe primul loc în clasamentul anchetei realizate de revista Kicker în rândul jurnaliștilor germani. El a strâns 242 voturi din 885 exprimate.
Lahm a fost urmat de Toni Kroos de la Real Madrid şi Pierre-Emerick Aubameyang de la Borussia Dortmund.
Premiul pentru cel mai bun antrenor al anului i-a revenit lui Julian Nagelsmann, de la Hoffenheim, cel mai tânăr tehnician din Bundesliga, care a reușit să-și califice în premieră echipa în Liga Campionilor.
Cea mai bună fotbalistă germană a fost aleasă Dzsenifer Marozsan, de la formaţia Olympique Lyon.