Piața internă a camioanelor, în creștere cu 28%: Prognozele sunt optimiste şi pentru anul 2019
Piața internă a camioanelor a avut, în anul 2018, o creștere estimată la 28% a numărului de unități înregistrate, comparativ cu 2017. Potrivit unei analize realizată de PoștadeȘtiri dinamica înregistrată indică un grad relativ înalt de încredere a antreprenorilor în ceea ce privește perspectiva afacerilor, dar și a economiei în general.
În total, pe parcursul anului 2018, au fost înregistrate aproape 5.500 de camioane, cel mai mare număr din ultimii patru ani sau cu peste 54% mai mult față de numărul de camioane înregistrate în 2015. La începutul anului 2018, parcul de autocamioane număra 187 280 de unități, potrivit PoștadeȘtiri.
Analiza mai scoate în evidenţă că, dacă în 2016, primul an de după criza din 2014-2015, piața practic a stagnat, fiind înregistrate 3.549 de camioane (+ 0,42%) cam la același nivel ca și în 2015, apoi în următorii doi ani situația s-a schimbat radical, iar numărul de noi înregistrări a crescut rapid: cu 20% în 2017 și cu 28% în 2018.
Pe lângă creștere economică generală, sectorul a fost influențat pozitiv și de:
• Restabilirea pieței creditului bancar. În ultimii doi ani a fost înregistrată o creștere constantă a volumului de credite noi acordate:
- 2017 - cu 9%;
- 2018 - cu 17,8%.
• Restabilirea pieței leasingului. După ce în 2015 a stagnat, în următori ani a crescut constant :
- 2015 – 1,6%
- 2016 - 34,1%;
- 2017 - 15,8%.
- 2018 – deși încă nu sunt datele pentru anul trecut, creșterea, la fel, va fi din două cifre.
• Micșorarea dobânzilor;
• Stabilitatea monedei naționale, ceea ce nu a permis o creștere rapidă a prețurilor în lei.
Acești factori de influență se vor menține și pe parcursul anului 2019. Plus la aceasta, piața camioanelor va mai fi marcată de:
• Dinamizarea industriei extractive. În 2018, sectorul a înregistrat o creștere cu 38,6%;
• Restabilirea creșterii în sectorul de construcții. În 2018, sectorul a avansat cu 16% și a avut o contribuție de 7,9% la formarea PIB și a asigurat 1,1% din creșterea generală cu 4% a economiei;
• Majorarea investițiilor statului, dar și a unor operatori privați, în proiecte de infrastructură.
Potrivit analizei postate pe pagina de facebook PoștadeȘtiri, pentru Programul guvernamental Drumuri Bune statul a bugetat cheltuieli în mărime de 2,6 miliarde de lei, iar compania românească Transgaz promite ca într-un an să construiască gazoductul Ungheni-Chișinău, cu un buget de aproape 2,3 miliarde de lei.
Prin urmare, pentru a acoperi cererea din piață, va fi nevoie de noi unități de transport care să deservească șantierele, dar și necesarul de transport mărfuri.
În context, în ultimi trei ani, transportul rutier de mărfuri a crescut constant:
• 2016 – 4,7%;
• 2017 – 19,3%;
• 2018 – 12,8%.