Piața INVADATĂ de sute de mii de lei FALȘI. Moneda naţională are nevoie de noi elemente de siguranţă
Atenție mare la ce puneți în portofel. Nu de alta, dar în ultima perioadă, piața a fost practic invadată de lei falşi. Astfel, doar de la începutul anului, sute de mii de lei contrafăcuţi au fost scoși din circulaţie, iar mai grav este că nu avem de unde să știm câte bancnote de acest fel "călătoresc" dintr-un portofel în altul.
Pentru a nu deveni victime ale falsificatorilor de bani, experții criminaliști ne recomandă să verificăm minuțios bancnotele pe care le primim.
Într-un eventual top al bancnotelor falsificate cel mai des, locul întâi i-ar reveni celei de 100 de lei. Pe locul doi în preferințele infractorilor este bancnota de 20 de lei, iar pe poziția a treia - cea de 1.000 de lei.
"Pe parcursul a trei luni de zile ale anului curent au fost scoase din circulație și depistate mijloace bănești false, lei moldovenești, în sumă 269 910 lei în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, suma fiind de 43.000 de lei. Grupările criminale se axează pe punerea în circulație a acestora prin intermediul benzinăriilor", a declarat angajatul Direcției Investigarea Fraudelor Economice INI, Vitalie Curari.
"Vedem repartizarea punctată, fapt ce ne demonstrează că este un fals. Dacă examinăm nuanța culorii în portretul lui Ştefan în autentic și fals vedeți că ele sunt diferite", a spus șefa de secție al Inspectoratului General al Poliţiei, Ina Irjanova.
În cadrul unui experiment social, am verificat dacă vânzătorii reuşesc să facă diferenţa dintre o bancnotă veritabilă şi una falsă:
"Aţi verificat atent bancnota pe care v-am dat-o? - E veritabilă? - Parcă da. De fapt, este o bancnotă falsă".
"- Bancnota pe care v-am dat-o este falsă. - Serios? - Da. - Extraordinar! Parcă am verificat-o..."
Totuşi, unii comercianţi sunt cu ochii în patru:
"Avem un echipament de felul acesta, un detector de bancnote cu raze ultraviolete. Pe lângă acest echipament, administrația firmei ne-a adus un astfel de carton, unde sunt prezentate deosebirile dintre o bancnotă falsă și una veritabilă."
"În statul nostru acum sunt foarte multe probleme practic, organele de ocrotire a normelor de drept sunt ocupate cu acest domeniu și practic mai puțin atrag atenția la acest tip de infracțiuni", a declarat fostul director interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valentin Dediu.
Pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi, legislaţia prevede sancţiuni de până la 15 ani de închisoare. Potrivit experţilor criminalişti, moneda naţională are nevoie urgentă de perfecţionarea elementelor de siguranţă, care au rămas practic neschimbate încă din 1993.
Am încercat să aflăm de la reprezentanţii Băncii Naţionale dacă există vreo strategie în acest sens, însă deocamdată nu am primit niciun răspuns.