Piaţa Marii Adunări Naţionale a rămas pustie DETALII
Cupele cu şampanie au fost golite, oaspeţii au plecat pe la casele lor, iar cei care se numesc Vasile au fost deja omagiaţi. Pe 14 ianuarie am pus punct sărbătorilor de iarnă, iar autorităţile n-au stat prea mult pe gânduri şi au demontat astăzi bradul din centrul Capitalei.
"Ne pare rău, dar ce să faci, aşa-i", a spus o femeie.
Responsabilii de la Spaţii Verzi spun că misiunea bradului nu s-a încheiat aici.
"Lemnul de după prelucrare va fi utilizat pentru repararea băncilor în parcuri", a spus şeful Asociaţiei Spaţii Verzi, Eliferie Haruţa.
În premieră, în acest an, autorităţile reciclează şi brazii locuitorilor Capitalei.
"Toţi care au brazi să-i depoziteze la locurile de evacuare a deşeurilor sau în preajma blocului locativ. Angajaţii noştri o să-i încarce şi cu transportul nostru o să-i transmitem la Dendrariu", a spus şeful Întreprinderii Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ, Petru Gontea.
"Rumeguşul dat se foloseşte ca mulci pentru protejarea plantelor. Pe parcursul verii le ajută să reziste secetei. Se lasă să putreazească şi se foloseşte ca îngrăşământ", a declarat şeful de sector al Parcului "Dendrariu", Silvia Tonu.
Acţiunea de colectare a brazilor se va desfăşura în următoarele două săptămâni.