Piaţa Marii Adunări Naţionale va găzdui un şir de evenimente dedicate Zilei Independenţei
Piaţa Marii Adunări Naţionale va găzdui astăzi, cele mai importante evenimente organizate cu ocazia împlinirii a 19 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Dimineaţă va avea loc ceremonia de depunere a florilor la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la monumentul Eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei.
În continuare, vom urmări programe artistice prezentate de către copii, fanfare militare, Ansamblul Naţional Academic de dansuri populare “Joc”, colective de dans sportiv, artişti de circ, orchestra de muzică populară „Mugurel”. Pe scenă vor mai evolua interpreţi de jazz şi vedete ale muzicii uşoare. Nu va lipsi nici Formaţia Millenium.
La lăsarea serii, oraşul va iradia în luminile spectaculoase ale focurilor de artificii, în ritmul renumitului vals din filmul “Tandra şi dulcea mea fiară”, semnat de Eugeniu Doga. Programul zilei se va încheia cu un recital al formaţiei „Zdob si Zdub”.