"Picasso din Corneşti". Povestea unui pictor moldovean care îşi expune operele pe gardul casei sale (VIDEO)
Dragostea pentru pictură îl ţine în viaţă. Asta spune Vladimir Ivanov din orașul Corneşti, raionul Ungheni. La vârsta de 77 de ani, el continuă să se dedice artei, iar de-a lungul vieții a adunat o colecţie impresionantă de tablouri.
Vladimir Ivanov este originar din Siberia, dar s-a mutat cu traiul în Moldova acum patru decenii. De profesie este ceasornicar, iar de 25 de ani face performanțe și în sport. Pasiunea pentru pictură l-a făcut să urmeze și o facultate. Astfel, la 55 de ani, bărbatul a terminat Universitatea de Arte din Moscova, iar de atunci a pictat sute de tablouri.
"Am această pasiune încă din copilărie, din școală. Pictez în ulei și neaprărat trebuie să fie pe pânză de bumbac sau in."
Și dacă pictorii își expun lucrările în galeriile de artă, cele ale maestrului din Cornești pot fi admirate zilnic pe gardul casei sale.
"Trecătorii se apropie, se uită, dacă au bani, le cumpără. Oamenii din sat nu au bani pentru tablouri. Le vând de două ori mai ieftin decât cei de la Chișinău", spune pictorul.
Vladimir Ivanov afirmă că la realizarea unui tablou lucrează cel puțin două săptămâni şi le pune în rame de lemn, confecționate tot de el. Face și copii ale unor tablouri celebre. De exemplu "Ultima zi a orașului Pompei", semnată de Karl Briullov. Încă o copie a unei opere cunoscute în lume este o reproducție a picturii "Apariția lui Isus Hristos", de Alexandr Ivanov.”
Tablouri semnate de Vladimir Ivanov se regăsesc în multe case din Corneşti, iar oamenii au doar cuvinte de laudă la adresa pictorului.
Prețul unui tablou variază între 150 şi 800 de lei.