Picnic ecologic la stână. Un masterclass gastronomic a fost organizat în satul Trebujeni
Picnic ecologic la o stână din Trebujeni, din raionul Orhei. De asta au avut parte astăzi mai mulți vizitatori, care au participat și la un masterclass gastronomic. Evenimentul a fost organizat de nutriționista Tamara Șchiopu și are drept scop promovarea produselor ecologice, dar şi a producătorilor autohtoni.
Vizitatorii au avut posibilitatea să afle rețete noi, dar şi să cumpere carne de miel și brânză de oi, direct de la producător.
Nutriționista Tamara Șchiopu spune că astfel de picnicuri trebuie organizate mai des, pentru a educa oamenii să consume produse ecologice.
"Noi încercăm să le facem și careva dispoziție bună, să vadă că consumatorului îi plac produsele lor și să le dăm o încredere în sine, pentru viitor", a spus nutriţionista Tamara Şchiopu.
Evenimentul a fost organizat la o stână ecologică din localitate, deschisă acum trei ani. La fermă sunt crescuţi miei şi este produsă brânză de oi.
"Ideea a venit așa, pur și simplu. Am avut 30 de oi la început. După care am mai cumpărat încă vreo 70. – Câte capete aveți? – peste 200", a spus proprietarul stânei de oi, ;tefan Babencu.
Vizitatorii au rămas impresionați de cele văzute.
Un kilogram de brânză de oi costă 80 de lei, iar un kilogram de carne de miel poate fi cumpărat cu 10 lei mai puțin.