Pictează în cafea şi vrea să ajute o interpretă să vadă din nou
Cafeaua nu este doar o băutură delicioasă, dar poate fi şi materia primă pentru un pictor iscusit! Cel puţin aşa spune Anna Pronina, o pictoriţă de 26 de ani din Chişinău. Tânăra desenează în cafea de 3 ani şi a organizat deja peste 10 expoziţii. A început să picteze în cafea dintr-o glumă, dar a ajuns să fie una dintre cele mai apreciate artiste din ţară.
Anna este originară din Ucraina, dar locuieşte în Moldova încă de mic copil. A început să picteze în ulei şi guaşă, iar cafeaua ca materie primă pentru pictură a descoperit-o întâmplător, când un prieten a provocat-o să încerce zaţul. Acum, tânăra spune că nu ar putea picta altfel.
"Cafeaua este o artă cu aromă, este o artă moale, pe care trebuie să o simţi, pur şi simplu să o simţi. Cafeaua îţi dictează linii şi chipuri, nici nu ştiu cum să explic, e ca o contopire dintre tine şi cafea, tu devii acea cafea", mărturiseşte Ana.
"Eu am văzut lucrările unui pictor american şi i-am propus să încerce. Şi iată aşa Ana mi-a spus că a desenat un portret", susţine Alexandru Stucalov, producătorul Anei.
Spre deosebire de alţi pictori, care visează ca lucrările lor să ajungă peste hotarele ţării şi să dobândească faimă, Anna îşi doreşte să strângă bani pentru o tânără interpretă de la noi, care nu vede.
"Ea cântă foarte bine, dar nu vede. A ajuns aşa în urma unui accident. Are nevoie de mulţi bani, pentru operaţie. Aş vrea foarte mult să organizez o strângere de fonduri sau ceva asemănător şi să o ajut. Sunt gata să donez toate picturile mele, doar ca ea să vadă din nou", declară Ana Pronina.
În Moldova, această artă are puţini reprezentanţi. În lume sunt, însă, aproximativ 30 de pictori consacraţi în acest domeniu.