Pictura este tot ce i-a mai rămas. Mihai Verlan, un bărbat de 70 de ani, îşi petrece zilele în Azilul din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Acum patru ani, casa i-a fost mistuită de flăcări, iar odată cu ea au ars şi toate bunurile adunate cu grijă de-a lungul anilor. Bărbatul a venit la azil cu nimic. În suflet şi-a păstrat însă dragostea pentru pictură. Spune că asta îl ajută să meargă înainte, doar că nu are instrumentele necesare pentru a lucra. Pe unele le meştereşte singur, la altele doar visează.

"Pictura pentru mine e tot ce a mai rămas", a spus bărbatul.

Mihai Verlan pictează de mic. A mers şi la o şcoală de arte, dar din lipsă de bani nu a reuşit să-şi continue studiile. Bărbatul a făcut multe în viaţă: a lucrat şofer, apoi în construcţii, dar de fiecare dată a revenit la pictură.

"Cu asta, mă susţin zi de zi, mă susţin. Dacă nu lucrez, mă îmbolnăvesc", a menţionat bătrânul.

Camera din azil este foarte mică aşa că administraţia instituţiei i-a oferit un loc la subsol, unde bărbatul şi-a făcut atelier. Nu a avut posibilitatea să-şi cumpere o masă pentru pictură, dar şi-a meşterit una. Tot el îşi confecţionează şi periile.

Dacă periile şi masa de lucru şi le confecţionează singur, vopseau este veche.

"Aistea le-am cumpărat demult şi acum trebuie iarăşi să le înoiesc. Să văd dacă mai facem bani pe desen", a precizat Mihai Verlan.

Pentru că singurii prieteni care i-au mai rămas sunt oamenii de la azil, bătrânul le aduce în dar tablouri, iar când mai are posibilitatea, le vinde la expoziţii la un preţ modest.

"Am dat 100 de lei şi este foarte mişto şi o să-l puem în birou, o să ne uităm la el şi o să ne aducem aminte de moşul", a spus un bărbat.

"Cred că banii pe care i-am dat sunt mult mai puţini decât căldura cu care mi-a dat-o domnul", a mneţionat o doamnă.

Soarta a fost dură cu Mihai Verlan. Chiar şi aşa, se consideră un om norocos.

"Cum zicea Puşkin: Dorinţele sunt multe, dar nu se îndeplinesc", a precizat bărbatul.