Pictura pierdută a lui Leonardo Vinci, evaluată la 200 de milioane de dolari
Tabloul "Christ as Salvator Mundi", semnat de Leonardo da Vinci, va fi expus mâine la National Gallery din Londra. Opera dateaza din 1499 şi abia în vara acestui an i-a fost atribuită celebrului pictor.
Opera expusa la Londra "Christ as Salvator Mundi" este "unică şi este o combinaţie de sentimente", spune un angajat al muzeului londonez.
În septembrie 1499, armata franceza a invadat Milano, unde da Vinci lucra de peste 18 ani. Şeful său, ducele din Milano, a fugit, însa Leonardo a ramas şi a fost obligat să picteze un tablou care să-l înfăţişeze pe Louis al XII-lea al Franţei. Regele adora o poză a lui Iisus numită Mandylion of Edessa, care se crede că a fost imprimată într-un mod supranatural. Aşa că, mulţi specialişti spun că şi pictura care va fi expusă la Londra a fost creată după chipul lui Iisus din această poză.
Potrivit Guinness World Records, Mona Lisa lui da Vinci este considerată ca având cea mai mare valoare de asigurare pentru un tablou din istorie. A fost evaluată la 100 de milioane de dolari în 1962, iar acum este estimată la aproape 743 de milioane de dolari.
Potrivit specialiştilor, în întreaga lume există doar 15 opere ale lui Leonardo da Vinci.
- Cercetătorii francezi au descoperit că Leonardo da Vinci utiliza până la 30 de straturi de pictură
- Cercetătorii italieni au descoperit o serie de cifre, litere şi simboluri în pupilele Mona Lisei
- Un nou record în Guinness Book: A fost capturat cel mai mare crocodil din lume! FOTO
- Cea mai scumpă fotografie din toate timpurile FOTO