PIERDERI de MILIOANE de Ziua Vinului. Au participat cu 80% mai puțini turiști decât în anul trecut
Aproape 25.000 de oameni, inclusiv 1.500 de turişti străini, au participat în acest an la sărbătoarea Ziua Vinului.
Potrivit estimărilor Federației de Promovare a Turismului din Moldova, acest număr este cu 80 la sută mai mic față de cel din 2014.
Din această cauză, țara noastră a suportat pierderi de 8,2 milioane de euro. La rândul lor, autorităţile spun că datele federaţiei sunt irelevante.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Turism susţin că o estimare corectă ar putea fi efectuată mai târziu, deoarece, în prezent, nu este cunoscut numărul exact al turiştilor care au venit weekendul trecut în ţară şi câţi bani au lăsat aceştia la vinării.
Pe de altă parte, potrivit datelor Federației de Promovare a Turismului, cei mai mulți vizitatori, aproximativ 20.000, au participat la Ziua Vinului la un centru expozițional din Capitală. Asta pentru că nu au avut posibilitatea să ajungă în alte localităţi.
"Dacă o să continuăm într-un astfel de format o să avem pierderi mult mai mari și pentru anul viitor. La fiecare vinărie am avut persoane care au fost numărători. Pe noi asta ne interesează care a fost fluxul de oameni care au venit la vinării și nu fluxul de oameni care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova", a afirmat președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova, Alexandru Filipschi.
Numărul celor care au decis să petreacă în acest an cele două zile de sărbătoare la castelul Mimi din raionul Anenii Noi a fost de aproximativ 1.500.
La Orheiul Vechi, Ziua Vinului a fost sărbătorită de 1.000 de oameni.
Mai puțini vizitatori, aproximativ 500, au fost la compania vinicolă Asconi.
Datele Federației de Promovare a Turismului arată că alte numărul total al oaspeţilor celorlalte vinării a ajuns la aproximativ 1.500.
Decizia de a sărbători Ziua Vinului în alt format a fost luată după ce Piața Marii Adunări Naționale a fost ocupată, din data de 6 septembrie, de protestatarii Platformei "Demnitate și Adevăr".