Pieţele şi centrele comerciale, sub lupa autorităţilor. Timp de o lună inspectorii vor monitoriza activitatea acestora
De astăzi, Agenția pentru Protecția Consumatorilor iniţiază acţiuni de supraveghere a pieţelor. Instituţia îşi propune să urmărească respectarea prevederilor legale pentru produsele alimentare și nealimentare solicitate mai des în perioda sărbătorilor de iarnă.
Decizia a fost luată ca urmare a multiplelor sesizări din partea consumatorilor, dar și a informațiilor prezentate de inspectori în cadrul acțiunilor de monitorizare efectuate, despre plasarea pe piață a produselor cu diverse abateri în ajunul sărbătorilor, în ceea ce ține de condițiile neadecvate de păstrare a acestora.
Acțiunea de supraveghere va conţine monitorizări, control și consilierea agenților economici, dar și informarea consumatorilor în incinta piețelor și centrelor comerciale. Supravegherea inițiată la 16 decembrie va dura pînă la 16 ianuarie 2014 și are drept scop depistarea produselor ce nu corespund standardelor, în special a celor periculoase și prevenirea apariției ulterioare a acestora.
Agenția face apel la responsabilitate şi precauţie din partea consumatorilor cînd aleg produsele ce urmează să ajungă pe masa de sărbătoare sau să fie dăruite celor dragi.
- Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor va prezenta rezultatele testelor privind cantitatea de lichid aflat în peştele congelat
- Cumpărători minţiţi în faţă. Unii vânzători din Piaţa Centrală câştigă ILEGAL până la 20 de lei de la fiecare client
- Atenţie! Controale riguroase în pieţele din capitală. Mai mulţi vânzători au fost amendaţi