Pietoni atenţie! Oamenii legii împart amenzi pentru trecerea neregulamentară a străzii
Poliţia Rutieră e cu ochii pe pietonii care nu respectă regulile de circulaţie. În această dimineaţă, în Capitală, agenţii de circulaţie au aplicat amenzi mai multor persoane care au traversat neregulamentar strada.
Persoanele amendate au diferite explicaţii pentru încălcarea regulilor de circulaţie.
"Este trecere pietonală de ce încălcaţi regulamentul? Întârzii la lucru", a spus un bărbat.
"Ştiu că este periculos, dar mă grăbesc", a spus o femeie.
"Nu am nici un act de identitate cu mine", a menţionat un bărbat.
Mulţi dintre pietoni trec strada în locuri neregulamentare, chiar dacă agenţii de circulaţie se află în preajmă. Unele persoane trec printre maşini ţinând de mână copii.
"Ştiu că pot să fiu amendat", a spus un bărbat.
Persoanele care nu au asupra lor acte de identitate, sunt conduse la cel mai apropiat comisariat de poliţie pentru a fi identificate şi pentru a li se întocmi procese-verbale.
"Pe viitor să nu încălcaţi legea şi să aveţi un act ca să nu fiţi reţinut. Veţi şti pe unde să treceţi strada? Nu ştiu, voi vedea" a spus o persoană.
Nu toţi pietonii sunt amendaţi, mulţi se aleg doar cu avertizări.
"Este dificil. Procesul verbal a fost întocmit în trei minute însă pentru a fi identificat au mai fost nevoie de douăzeci de minute", a menţionat căpitanul de poliţie Anatolie Gâncota.
De la începutul acestui an au fost întocmite aproape două mii de procese-verbale persoanelor care nu au respectat regulamentul rutier. Operaţiunea "Pietonul" se va desfăşura azi şi mâine.