Pietro Belardelli a acceptat să devină preşedintele clubului Rapid Ghidighici
Omul de afaceri Pietro Belardelli a preluat Rapid Ghidighici şi a devenit primul investitor italian din fotbalul moldovenesc. Primul lucru care l-a făcut Belardelli a promis finanţare stabilă şi un nou stadion la Ghidighici.
Pietro Belardelli a acceptat să devină preşedintele clubului Rapid, după ce consorţiul de companii italiene pe care îl reprezintă a încheiat un parteneriat public-privat în Moldova.
"Reprezint un consorţiu cu o cifră de afaceri de peste 500 milioane de euro. Deci problema nu este bugetul, ci rezultatele pe care le vom obţine. Dar de aici încolo aş vrea să vorbim de sport şi fotbal. Acesta este răspunsul care noi putem să-l dăm. Noi în această dimineaţă ne-am întâlnit cu ministerul competent şi am ajuns la un acord pentru parteneriatul public-privat şi pentru executarea unor lucrări. Prin asta vreau să termin toată polemica din presă. (...) Ceea ce ţine de Rapid răspunsul este clar, atât timp cât consorţiul şi-a asigurat afacerile de aici. Sper să se închidă toată polemica. Mai ales că eu am demonstrat că am toate dosarele de judecată închise", a declarat Pietro Belardelli.
Belardelli a confirmat zvonurile potrivit cărora holdingul pe care îl reprezintă ar avea legătură şi cu construcţia viitorului stadion naţional.
"Pot confirma că la întâlnire s-a discutat şi posibilitatea de a construi un stadion naţional, despre care se vorbeşte atât de mult. Noi însă cu siguranţă vom face un mic stadion acolo unde joacă Rapid", a mai declarat omul de afaceri italian.
Clubul va rămâne totuşi în proprietatea lui Victor Ostap, iar Pietro Bellardelli se va ocupa doar de finanţarea şi gestionarea Rapidului. Italianul a mai fost la conducerea echipei din prima ligă elveţiană - Lugano şi a cluburilor din ligile inferioare ale Italiei - Castel di Sangro şi Lecco. Primul meci a Rapidului, sub conducerea noului preşedinte, va fi cel cu Zimbru de pe 30 de martie.