Pilotul A MURIT! Un avion de tip F-18 s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare
Un avion american de vânătoare de tip F-18 s-a prăbuşit în Cambridgeshire, Marea Britanie, în apropiere de o bază militară a Royal Air Force (RAF), informează Realitatea.
La faţa locului au sosit mai multe echipe de salvare, dar şi autorităţile abilitate.
Un purtător de cuvânt al RAF Lakenheath a precizat că aeronava decolase de la baza RAF Mildenhall, din Suffolk, aflată la circa şase kilometri de locul accidentului.
"Detaliile pot fi înşelătoare în acest moment, iar deocamdată nu ştim dacă există morţi sau persoane rănite", a declarat acesta.
Ulterior, Poliţia din Cambridgeshire a anunţat că pilotul, singurul aflat la bordul aeronavei, a decedat.
Primele informaţii arată că avionul fusese într-o misiune în Orientul Mijlociu, din care se întorsese recent şi staţionase în Marea Britanie. Pilotul urma să zboare înapoi în Statele Unite ale Americii.