Pilotul belgian de Formula 1 Stoffel Vandoorne va debuta în Formula E
Pilotul belgian de Formula 1 Stoffel Vandoorne (McLaren) va debuta în campionatul automobilistic destinat monoposturilor electrice - Formula E, în luna decembrie, odată cu debutul sezonului 2018/2019, în cadrul noii echipe HWA Racelab, scrie agerpres.ro.
Înlocuit în Formula 1 de speranţa britanică Lando Norris la McLaren, Vandoorne (26 ani) va face echipă cu Gary Paffett, dublu campion la DTM (campionatul german de turisme) în 2005 şi 2018 şi mult timp pilot de încercări în Formula 1.
Campion la GP2 (fostul nume al Formulei 2) în 2015, Vandoorne a disputat 37 de Grand Prix-uri pentru McLaren, cele mai bune rezultate ale sale fiind două locuri 7 anul trecut.
În acest sezon, el a fost dominat adesea de dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso, având maşini cu performanţe egale.
HWA Racelab este de fapt avanpostul mărcii Mercedes înaintea intrării acesteia cu drepturi depline în Formula E, într-o competiţie în care Audi, BMW, Jaguar şi Mahindra sunt deja implicate.