Pilotul Daniel Ricciardo a făcut spectacol cu bolidul de Formula 1 pe străzile Vienei
Pilotul echipei Red Bull Racing, Daniel Ricciardo, profită din plin de pauza din Campionatul Mondial de Formula 1. Australianul a făcut spectacol cu bolidul său pe străzile oraşului Viena într-o cursă demonstrativă.
Pilotul din Formula 1, Daniel Ricciardo s-a plimbat pe străzile din Viena cu monopostul său Red Bull Racing, sub privirile a 60 de mii de spectatori.
Australianul a condus pe o pistă improvizată în capitala Austriei şi a declarat că este mult mai dificil să conduci pe un circuit stradal.
"Mereu este ceva deosebit când conduci în oraş, deoarece asfaltul este mult mai murdar decât pe o pistă de curse. Există mult mai mult praf şi este foarte alunecos", a spus pilotul.
Daniel Ricciardo ocupă locul şapte în clasamentul general al piloţilor, cu 19 de puncte după 5 curse desfăşurate în acest an. Acesta a obţinut rezultate modeste în acest început de sezon. Cea mai bună clasare a sa este locul şase în Marele Premiu al Australiei şi cel al statului Bahrain.
Daniel Ricciardo şi-ar putea îmbunătăţi rezultatele în următoarea cursă din acest sezon. Etapa a şasea este programată pe zece mai, în Spania. Cursa va avea loc pe circuitul Catalunia, din Barcelona.