Pilotul polonez, Robert Kubica, a fost scos de la terapie intensiva
Pilotul polonez de Formula 1 Robert Kubica Lotus Renault a fost scos de la terapie intensiva. Medicii spitalului italian Santa Corona spun că starea lui Robert este suficient de bună. El a fost transferat la serviciul de recuperare, după două zile de la cea de-a treia operaţie la care a fost supus.
Robert Kubica, pilotul echipei de Formula 1 Lotus-Renault, a fost scos de la terapie intensivă. Starea lui de sănătate este satisfăcătoare şi pilotul a fost transferat de la reanimare la serviciul recuperare.
Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după accidentul suferit la un raliu în Italia, iar intervenţia chirurgicală care a durat opt ore a vizat partea posterioară a humerusului drept al pilotului.
Kubica a mai fost operat de două ori după accident. La 5 februarie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de 7 ore la mâna, în care membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. De asemenea, chirurgii au stopat o hemoragie internă şi au stabilizat o fractură de femur drept. Vineri, pilotul a fost operat timp de nouă ore la picior, la umăr şi la partea anterioară a humerusului drept.
Robert Kubica a suferit un accident la raliul Ronde di Andora, în apropiere de Genova. Accidentul lui a avut loc în localitatea San Lorenzo, când maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.