Pink a renunţat la droguri
Pink se numără printre celebrităţile care au avut o copilărie dificilă şi care au luat viaţa în piept încă de la o vârstă fragedă. Rebelă din fire, Pink nu a ezitat să încerce droguri încă de la vârsta de 15 ani, însă a reuşit să renunţe la viciu.
Artista a recunoscut că în adolescenţă obişnuia să consume droguri însă, după o experienţă înfricoşătoare într-un club, Pink a jurat că nu se va mai droga niciodată.
"Nu am ajuns la spital, însă îmi amintesc că m-am trezit pe podea dimineaţa - a fost ultima dată când am consumat droguri", a mărturisit Pink într-un interviu pentru revista Shape. Deşi a renunţat la substanţe stupefiante, cântareaţa susţine că obişnuieşte să consume alcool, în special vin şi face cursuri online pentru a învăţa soiurile de struguri, iar visul ei este să aibă o vinărie.
Pe de altă parte, Pink mai are un viciu la care nu poate renunţa nicicum: înjuratul. Vedeta susţine că, de când este mamică, încearcă să îşi controleze mai mult vorbele şi să renunţe la limbajul trivial.