Pink va interpreta imnul naţional al Statelor Unite la finala Super Bowl
Cântăreaţa Pink va interpreta, pe 4 februarie, imnul naţional al Statelor Unite la finala Super Bowl de la Minneapolis, a anunţat NFL.
Aceasta va fi prima apariţie a cântăreţei americane pe scena Super Bowl, pe care, în ultimii ani, au urcat artişti precum Luke Bryan, Lady Gaga şi Idina Menzel. Iniţial, NFL a anunţat că Justin Timberlake va susţine show-ul de la pauză.
Luni, liga a anunţat şi că Alexandria Wailes va interpreta în limbajul semnelor atât imnul naţional, cât şi „America The Beautiful”.
Finala Super Bowl este cel mai urmărit eveniment sportiv la televiziunea americană, atrăgând peste 100 de milioane de telespectatori.
Pink, al cărei nume real este Alecia Beth Moore, este cântăreaţă şi compozitoare, născută pe 8 septembrie 1979, în Philadelphia. Şi-a început cariera în anul 1995 şi a debutat cu albumul „Can't Take Me Home”, în 2000.
Cele şapte albume solo de studio pe care le-a lansat până în prezent au fost vândute în peste 40 de milioane de copii în lume. Pink deţine, între altele, trei premii Grammy şi şase MTV Video Music Awards.
În 2017, a primit Michael Jackson Video Vanguard Award la gala MTV Video Music Awards. Artista a concertat la Bucureşti în 2007, în cadrul B'Estival, scrie adevarul.ro
Pink este, de asemenea, ambasador UNICEF pentru nutriţia copiilor din întreaga lume, sprijinind cauze ce variază de la autism la drepturile omului.