Piramida financiară "Mercuriu" a ajuns în vizorul autorităţior de la Tiraspol
Piramida financiară "Mercuriu", care a făcut mii de victime în dreapta Nistrului, a ajuns şi în vizorul autorităţior de la Tiraspol. Reprezentanţii pretinsei autorităţi bancare centrale a regiunii i-au atenţionat pe locuitorii din stânga Nistrului să nu participe la această fraudă, cu denumirea de aşa-numit fond mutual "Mercuriu".
Aşa-zisa Bancă Centrală de la Tiraspol a difuzat un comunicat, în care menţionează că, în ultima perioadă, pe teritoriul regiunii este intens mediatizată oferta unui aşa-numit fond mutual de investiţii, cu denumirea "Mercuriu". Reprezentanţii acestuia le promit investitorilor dobânzi de până la 300 de procente anual.
Pretinsele autorităţi din stânga Nistrului îi îndeamnă pe locuitorii regiunii să evite implicarea în această fraudă, care a fost recunoscută drept piramidă financiară atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina şi Federaţia Rusă. Oamenii sunt atenţionaţi că pierderile financiare pe care le-ar putea suporta nu vor putea fi recuperate.
Anterior, activitatea ilegală a piramidei "Mercuriu" a fost investigată de reporterii emisiunii "Moldova, ţară de minune", care au descris cu lux de amănunte schema pusă la cale de către doi cetăţeni ucraineni. Una dintre victime a pierdut aproape 100.000 de lei, după ce a acceptat condiţiile unuia dintre liderii piramidei "Mercuriu" din Moldova.
ESCROCHERIE DE PROPORŢII! Mii de moldoveni, victime ale unei piramide financiare
În cazul escrocheriei de proporţii "Mercuriu" a fost intentată o cauză penală, gestionată de Direcţia Generală Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei.