Piscinele din apropierea Capitalei luate cu asalt de moldoveni
Soarele torid, aerul fierbinte şi zăpuşeala din oraş i-a făcut pe mulţi moldoveni să ia cu asalt zonele de agrement cu piscină din apropierea Capitalei. Una din aceste staţiuni private, care se află pe marginea lacului Ghidighici, a fost chiar neîncăpătore. Oamenii care s-au retras aici să se răcorească au avut posibilitatea să înoate, să facă plajă, să joace volei sau pur şi simplu să se odihnească după o săptămână de lucru.
Preţul de intrăre la piscină este de 100 de lei şi include şezlongul şi umbrela de soare. Numărul moldovenilor prezenţi la staţiune este dovada că oamenii sunt dispuşi să plătească şi mai mult pentru a se răcori.
"La deschidere săptămâna trecută a fost un flux de circa 1500 de oameni. Ziua, vin în jur de 200 de oameni. Astăzi câţi sunt nuştiu, nu am reuşit să-i număr, în jur la 300-400 de oameni, adică abia începe veselia de astăzi", a menţionat Ruslan Graur, director executiv staţiune de agrement.
Locuitorii oraşului preferă să vină aici pentru că e unicul loc unde există mai multe piscine şi plajă artificială.
Staţiunea de agrement de lângă Ghidighici este deschisă 24 din 24 de ore. Cei mai înrăiţi petrecăreţi, în fiecare noapte, rămân aici pentru a se distra la discotecă.