Pisicile pot să plângă? Află care este adevărul
V-ați întrebat vreodată dacă pisicile pot să plângă din motive emoționale, precum stăpânii lor? Sau de vină poate fi o cauză medicală?
Studiile arată că pisicile nu pot plânge din motive emoționale, ci cauzele sunt cele mai adesea medicale.
Și pisicile au glande lacrimale
Precum ochiul uman, și ochiul pisicii are glande lacrimale care, din varii motive, poate elimina lacrimile, scrie libertateapentrufemei.ro.
Nu vom vedea vreo felină plângând cu lacrimi de crocodil.
Lacrimile pot fi urmarea unei alergii, iritații, rănirii de către o altă pisică.
Toate motivele lacrimilor unei pisici vor fi cauzate de un motiv fizic, nu emoțional, cum am tinde să credem.
La fel ca și în cazul ochiului uman, în momentul în care ochiul simte un obicet străin va lăcrima pentru a elimina respectivul lucru.
La fel se întâmplă și în cazul pisicilor, câinilor sau altor animale.
Pisicile și tipul de plâns
Pisicile pot să aibă un tip de plânset, mai degrabă un mieunat aparte, atunci când nu se simt bine.
Poate fi vorba de o afecțiune virală care îi dă această stare proastă sau o infecție respiratorie.
Ochii umeziți, cu lacrimi, sunt un răspuns fizic pentru multe afecțiuni.
Pisicile pot să plângă? Cum își exprimă tristețea
După cum am menționat, pisicile nu plâng din cauze emoționale, de tristețe sau chiar bucurie.
Aceste emoții nu sunt exprimate prin plâns ci poate avea simptome asemănătoare depresiei uman, când vine vorba de tristețe și durere.
Acestora li se mai adaugă și lipsa apetitului, a energiei, lipsa dorinței de joacă, a comunicării obișnuite.
În cazuri extreme, o pisică poate avea un mieunat aparte, prelungit.
Am putea fi tentați să spunem că și ele plâng, noi fiind ființe empatice care ne manifestăm emoțiile în acest fel.
Pisicile sunt mai puțin empatice decât oamenii, iar asta le îndepărtează de lacrimile emoționale.
Pisicile și mieunatul excesiv
În cazul în care se poate observa o scurgere abundentă a ochilor însoțită de un mieunat diferit de cel obișnuit, atunci înseamnă că ceva nu este în regulă.
Medicul veterinar va stabili care este cauza pentru care pisica ta are asemenea manifestări.
În mod normal, ochii au o peliculă de umezeală pentru lubrifiere, dar în cantitate mare atrage un semnal de alarmă.
Dacă mieunatul excesiv nu este cauzat de deteriorarea stării sale de sănătate, atunci se poate ca pisica să-ți spună că are nevoie de multă atenție și iubire.