Pistorius s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial la proba de 400 metri
Rezultat de-a dreptul incredibil pentru Oscar Pistorius, primul atlet cu ambele picioare amputate, care concurează fără nicio problemă la Campionatul Mondial de atletism din Coreea de Sud. Participant în seriile cursei de 400 metri, sud-africanul s-a clasat pe locul 3 şi a obţinut calificarea în semifinale.
Sud-africanul Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic căruia i s-a permis să concureze alături de cei normali, a reuşit să intre în semifinalele probei de 400 de metri, la Mondialele de la Daegu, clasându-se pe locul 3 în seria sa.
Pistorius, în vârstă de 24 de ani a înregistrat timpul de 45,39 de secunde, îmbunătăţindu-şi cu o secundă cel mai bun rezultat al carierei.
Oscar Pistorius s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon.
Pe aceeaşi distanţă, americanul LaShawn Merritt a realizat cea mai bună performanţă mondială a sezonului - 44,35 secunde. Semifinalele la 400 de metri sunt programate luni, iar finala se va disputa marţi.
- Pistorius s-a calificat la Campionatul Mondial de atletism, chiar dacă are picioarele amputate
- Descalificare la mondialele de atletism din Coreea de Sud. AFLĂ DETALII
- VEZI care au fost surprizele Campionatului Mondial de atletism de la Daegu
- Kirani James a câştigat proba de 400 de metri în penultima etapă a Ligii de Diamant de la Zurich