PL, indignat că bugetele primăriilor conduse de liberali au fost tăiate
Conducerea Partidului Liberal este indignată de faptul că la primăriile conduse de liberali a fost redus bugetul alocat la începutul anului. Mai mult, reprezentanţii PL susţin că acest lucru s-a făcut intenţionat, după ce actuala guvernare a modificat Legea Bugetului de Stat.
În opinia liberalilor, motivul este că primarii delegaţi de PL nu au dorit să treacă de partea grupului Hadârcă.
"Au fost jupuiate satele din Republica Moldova. Mai exact, de la zeci de primării, cu primari liberali, au fost luate câteva zeci de milioane de lei, doar pentru că acei primari nu au vrut să treacă de partea trădătorilor", a declarat vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu.
Un exemplu este satul Zamcioji, parte a comunei Rădeni, din raionul Străşeni.
Căminul cultural din satul Zamcioji, unde de altfel se află şi grădiniţa din sat, va rămâne cel puţin până la aprobarea Bugetului de Stat de anul viitor, cu acoperişul nereparat. Şi asta pentru că cei 400 de mii de lei alocaţi pentru renovarea acoperişului nu vor mai fi acordaţi.
Primarul comunei vede în tăierea bugetului o răzbunare a grupului Hadârcă.
"Grupul reformatorilor a mers cu o iniţiativă, ca primarilor care nu au fost de acord să treacă de partea lor să li se retragă aceste surse financiare", a declarat primarul comunei Rădeni, Mihai Cristea.
Reprezentanţii PL mai spun că modificarea Legii finanţelor publice locale, adoptată în lectura a doua, este îndreptată deliberat împotriva primarului Capitalei. Ei spun că, dacă documentul va fi adoptat, la toamnă, în lectură finală, bugetul Primăriei municipiului Chişinău va pierde câteva sute de milioane de lei. Reprezentanţii grupului Hadârcă nu au comentat, deocamdată, acuzaţiile conducerii PL.